Contraargument la argumentul lui Maitland din „Rights in the workplace: A Nozickian argument”
Contraargument la argumentul lui
Maitland din „Rights in the workplace: A
Nozickian argument”
© (atentie! acest eseu este proprietate intelectuala proprie! )
În acest eseu îmi propun să abordez argumentul
lui Ian Maitland din textul „Rights
in the workplace: A Nozickian argument”, în ceea ce privește libertatea
părților ( mă interesează în mod special raportul angajat/ angajator) de a
negocia termenii și condițiile privind ocuparea unui loc de muncă.
Mă interesează în primul rând să prezint
argumentul lui Maitland așa cum apare în text, să identific asumpția principală,
iar apoi să formulez un contraargument la cele susținute de el.
După Maitland, într-o piață liberă a
muncii, impunerea unor standarde morale cu privire la locul de muncă restrânge
sau mai degrabă constrânge libertatea părtilor implicate de a alege liber
condițiile ocupării unui loc de muncă. Aceste standarde morale nu sunt
rezultatul unui consens, spune el, între părțile implicate, prin urmare aceste
standarde morale sunt rezultatul unei imputări exterioare care nu exprimă
dorința sau alegerea celor implicați. Acestea fiind spuse, înțeleg că se
generează un conflict între drepturi pozitive ( în acest caz vorbim de drepturi
la locul de muncă setate de o instanță care nu ia parte la procesul de
negociere) și drepturi negative ( libertatea de a alege liber termenii și
condițiile de muncă). Conform lui Maitland, ”angajatul
este blocat în aceste drepturi[1]
indiferent dacă pentru acesta au valoare sau nu; ele sunt inalienabile în
sensul că acesta nu le poate schimba (trade-off) pentru, să spunem, salarii mai
mari”[2];
astfel, libertatea angajatului de a alege cum să îi fie plătite serviciile îi
va acorda posibilitatea de a-și maximiza propriile interese. Angajații vor fi
dispuși să renunțe la salarii mai mari pentru a se bucura de un loc de muncă
care să le asigure condiții decente de activitate; deci pentru angajați nu
contează doar banii pe care îi primește la sfârșitul lunii, ci îi interesează
întregul pachet de beneficii; are loc un trade off spune Maitland, angajatul
este dispus să renunțe la un salariu mai mare pentru a se bucura de securitatea
locului de muncă[3]
sau este dispus să renunțe la această securitate pentru salarii mai mari. În
ceea ce privește EAW angajații ar putea dori să accepte în mod voluntar această
situație pentru o sumă mai mare de bani, sau invers, vor putea dori ca pentru o
sumă mai mică de bani să se bucure de anumite condiții conform cărora să fie
anunțați atunci când postul lor urmează să fie disponibilizat.
Asumpția pe care o are Maitland privind
negocierea condițiilor de muncă este aceea că între angajat și angajator există
un raport de egalitate; că discuțiilor lor pornesc de pe picior de egalitate.
În realitate, consider eu, lucrurile nu stau așa. În primul rând, interesele
celor două părți sunt diferite. Pentru angajat este important să își ofere serviciile
la un preț cât mai mare și mai rezonabil, iar în ceea ce privește angajatorul,
scopul acestuia este de a-și maximiza profitul cu o forță de muncă cât mai
ieftină .[4] De
cele mai multe ori angajatul și angajatorul nu intră în negociere cu aceleași
șanse și din punctul meu de vedere angajatul se găsește în dezavantaj deoarece
capacitatea de amenințare a angajatului este mai mare decât capacitatea de
amenințare a angajatului. De fapt, angajatul , nici nu își va putea putea
permite să vrea să își urmărească liber propriul interes până la capăt și nici
nu își va putea permite să pluseze în negociere deoarece este conștient că un
alt posibil angajat ar putea accepta condițiile angajatorului pentru un preț
mai mic[5];
prin urmare, posibilul angajat va renunţa să negocieze condiţiile angajării în
condiţiile în care angajatorul nu este dispus şi nici nu are de ce să îşi
reducă cerinţele.
Într-adevăr Maitland îşi construieşte
argumentul asumând ideea de cooperare între angajat şi angajator, dar chiar şi
aşa negocierea nu are loc de pe poziţii de egalitate.
Pe de altă parte, obiecţia lui Maitland
se îndreaptă şi împotriva drepturile morale la locul de muncă despre care,
spune el, sunt constrângătoare în condiţiile în care nu oferă angajatului
oportunitatea de a alege condiţiile de muncă. Din punctul meu de vedere, aceste
drepturi morale au rolul de protecţie şi de prevenire a oricăror acţiuni
arbitrare din partea angajatorului care îşi poate exercita capacitatea de
ameninţare mare de care dispune; pentru că angajatorul ar putea concedia un
angajat chiar dacă are un motiv bine întemeiat sau chiar dacă nu are un astfel
de motiv. De asemenea, Maitland discută această problemă ca şi când angajatul
şi-ar putea negocia oricând condiţiile de angajare. În realitate, lucrurile nu
stau aşa; postul poate fi ocupat oricând de un posibil angajat care e dispus să
facă aceeaşi muncă la un preţ mai mic.
Prin urmare, consider că Maitland asumă
de la începutul argumentului o chestiune care este discutabilă: puterea de
negociere de pe poziţii de egalitate ale celor două părţi: angajat-angajator.
Bibliografie:
Maitland, Ian, „Rights in the workplace:
A Nozickian argument”
Nash, John F, “The bargaining problem”, Econometrica, vol. 18, apr.
1950.
[1] Se referă la standarde morale la locul de
muncă.
[3] Sau pentru a fi protejat de EAW.
[4] Cred că acest lucru se întâmplă în mod
special atunci când cererea pentru un anumit post este mare.
[5] Desigur că lucrurile pot sta altfel dacă
concurentul pentru un anumit post este un individ ce are aptitudini care pe
piaţa muncii sunt rare şi totodată dezirabile. În acest caz, capacitatea de
ameninţare a posibilului angajat creşte şi scade capacitatea de ameninţare a
angajatorului.
Comentarii