De ce acţiunea afirmativă nu este o soluţie pentru înlăturarea discriminării?
De
ce acţiunea afirmativă nu este o soluţie pentru înlăturarea discriminării?
© (atentie! acest eseu este proprietate intelectuala proprie! )
În
acest eseu îmi propun să argumentez împotriva ideii conform căreia trebuie
adoptată o politică de acţiune afirmativă care să reglementeze discriminările
orientate spre minorităţile de culoare/de altă etnie sau cele orientate spre
persoanele de gen feminin[1]. Mă
voi referi la acţiunea afirmativă care
este considerată de unii [2] ca
nefiind soluţia perfectă, dar ca fiind soluţia cea mai bună.
Voi
prezenta în primul rând care sunt argumentele conform cărora acţiunea afirmativă
este necesară în vederea eliminării discriminării de gen, discriminării rasiale
etc, iar în acest sens voi folosi textul lui Bill Shaw – Affirmative action: an ethical evaluation. Pe de altă parte, mă
interesează să arăt că abordarea acestui tip de problemă este greşită pentru că
este unilaterală, intră în contradicţie cu alte principii morale, şi mai mult
decât atât progresul care se urmăreşte de pe urma acestui tip de acţiune
afirmativă[3]
este unul artificial, este unul care forţează instituţiile ce nu sunt pregătite încă pentru un astfel de
progres să ia o formă nenaturală care ar putea produce degenerări în rândul
societăţii. În această lucrare nu voi prepune neapărat o soluţie, ci un alt mod
de a vedea lucrurile.
1.
De
ce acţiunea afirmativă este susţinută?
Ce este acţiunea afirmativă?
Acţiunea afirmativă
este un program ce poate fi atât privat cât şi impus prin lege, care este menit
să egalizeze oportunităţile de angajare pentru grupurile istorice dezavantajate
– femei, persoane de culoare. O astfel de acţiune caută să asigure accesul
persoanelor minoritare şi al femeilor la posturi bine plătite prin egalizarea
oportunităţilor şi prin protejarea lor în cazul unei concedieri nedrepte[4].
De ce
este justificabilă acţiunea afirmativă?
În trecut, grupurile
dezavantajate au fost neîndreptăţite pentru că nu aveau dreptul de a concura
pentru posturi ce erau preponderent destinate bărbaţilor albi; iar o astfel de discriminare
o regăsim şi în societatea actuală. Acţiunea afirmativă reuşeşte astfel să
redreseze o problemă care nu şi-a găsit rezolvarea până astăzi şi implicit, să
protejeze persoanele dezavantajate. În
contextul realităţii sociale, rasa şi genul au contat de cele mai multe ori în
obţinerea de locuri de muncă.
2. De ce acţiunea afirmativă
favorizează de fapt, şi nu protejează grupurile dezavantajate?
Deşi se doreşte ca
acţiunea afirmativă să aibă rolul de a proteja persoanele discriminate, în
realitate, se poate cădea uşor în extrema favorizării acestor persoane. Aici nu
mă refer la favorizarea persoanelor discriminate în detrimentul persoanelor
care fac parte din majoritatea care nu este discriminată; ci mă refer la
defavorizarea angajatorului care poate fi lezat de pe urma acestui tip de
acţiune afirmativă impusă din exterior. Dacă angajarea unei persoane de culoare
nu corespunde cu convingerile angajatorului de ce ar trebui acesta să îl
angajeze? După cum există un drept al fiecărei persoane din societate de a avea
un loc de muncă, tot aşa, putem spune pe bună dreptate că există un drept al
angajatorului de a alege persoanele cu care să se asocieze[5];
prin urmare are loc un conflict între drepturi ale omului care sunt inalienabile,
deci cum decidem care drept primează asupra altui drept?
Problema poate fi văzută şi în altă manieră în
sensul că puteam observa cum acţiunea afirmativă a statului, prin impunerea
unor legi care să taxeze, să impoziteze angajatorul, să îi limiteze libertatea
de mişcare în ceea ce priveşte selectarea forţei de muncă, îl pot determina pe
angajator să refuze angajarea unei femei, de exemplu pentru simplul fapt că îl va costa prea mult. Refuzul angajatorului poate fi considerat în
acest caz un act discriminatoriu tocmai pentru că se pierde din vedere, ceea ce
Coase numeşte „natura reciprocă a problemei”[6]. După modelul lui Coase, voi spune că B îl
discriminează pe A[7],
iar întrebarea este cum îl constrângem
pe B, astfel încât să nu îl mai lezeze pe A; în acest mod, A se va transforma în
persoana care îl va leza pe B, ori asta este exact situaţia în care nu vrem să
ne găsim, pentru că este dilematică în cazul în care susţinem acţiunea
afirmativă.
Pentru a ilustra mai corect natura reciprocă a
problemei voi folosi argumentul prezentat de Jakab Andor în articolul său „This
is why I don`t give you a
job”,
care vorbeşte din perspectiva unui angajator a cărui „mobilitate” este constrânsă
de legea rigidă a Ungariei şi care explică de ce nu ar angaja diferite
categorii de persoane; de exemplu, femeile pot da naştere copiilor. Un
angajator ar putea refuza să angajeze o persoană de sex feminin pentru că
atunci când va fi însărcinată, acesta nu va avea dreptul de a o concedia, ci
din contră va trebui ca la reîntoarcerea acesteia la locul de muncă să îi
mărească salariul deoarece veniturile sale vor trebui să fie suficiente pentru
a-şi putea întreţine copilul. Mai mult decât atât, angajatorul va fi nevoit ca
pe perioada concediului de maternitate, să angajeze o altă persoană pe care va trebui
să o concedieze atunci când cealaltă persoană va reveni la locul de muncă. În
acest sens, situaţia este una reciprocă. Angajatorul este forţat de lege să
suporte costuri pe care nu şi le permite şi care îl vor determina să nu
angajeze o persoană de sex feminin[8].
Astfel, nu putem vorbi de o situaţie de discriminare ci mai degrabă de o
situaţie în care acţiunea afirmativă a statului face mai mult rău persoanei pe
care pretinde că o protejează şi forţează angajatorul să ia o decizie de pe
urma căreia să îşi poată maximiza profitul, veniturile[9].
De asemenea, femeile singure, şi cred că
lucrul acesta e valabil şi în cazul femeilor care au deja copii, obţin mai uşor
un loc de muncă şi poate chiar unul mai bine plătit:
Femeile care rămân
singure câştigă 91% din
veniturile pe care le câştigă un bărbat singur în limita de
vârstă 25-64 de ani. Restul de 9 %
nu poate fi atribuit în mod automat discriminării angajatorului de vreme ce
femeile nu studiază în mod normal domenii bine plătite ca matematica, ştiinţă
şi inginerie.[10]
Acest fenomen are loc şi datorită
statutului femeii care devine atât soţie cât şi mamă, iar timpul ei va fi
împărţit între creşterea şi educarea copilului, îngrijirea casei şi locul de
muncă; prin urmare, nu poate investi suficient timp pentru educaţia ei.
3.
Acţiunea afirmativă şi “progresul artificial”
Deşi există încă diferenţe de salarizare între bărbaţi
şi femei cu toate acestea diferenţele au scăzut de-a lungul timpului. Atfel,
observăm un progres care poate fi pus pe seama schimbării de mentalitate a
oamenilor care compun societatea, o schimbare a modului în care vedem
instituţia familiei, a modului în care vedem rolul şi locul femeii în
societate. Niciun program de acţiune afirmativă nu ar putea face ca oamenii să
îşi dorească să acţioneze într-un anume fel dacă nu se produce o schimbare de
mentalitate care să emane spre instituţii. Odată cu îndepărtarea de
fundamentalismul religios vedem cum societatea e capabilă să înţeleagă şi un
alt tip de moralitate decât cea religioasă, e capabilă să vadă instituţia
familiei atlfel decât o vedeau cei din trecut când era considerată proprietatea
bărbatului; de asemenea, toţi membrii care compuneau familia ( soţie, copii)
erau consideraţi proprietatea bărbatului, tatălui.
Pentru a arăta de ce consider că acţiunea afirmativă
conduce la un progress artificial voi forţa un pic lucrurile şi voi alege un
exemplu care
nu se mai întâlneşte în societatea europeană.
Să
ne închipuim că vrem să impunem cetăţenilor din Arabia Saudită un program de
acţiune afirmativă care să combată
discriminarea de gen în societate. Ar fi o astfel de societate pregătită pentru
o astfel de schimbare? Eu spun că nu
deoarece instituţiile nu sunt pregătite pentru aşa ceva. Instituţia familiei
despre care scriam mai devreme este una de tip patriarhal;
Mai
mult decât atât, „ instituţia religioasă
deţine controlul în majoritatea problemelor guvernării regatului şi şi-a
răspândit influenţa peste numeroase aspecte ale vieţii de zi cu zi a
cetăţenilor”.[11] Se poate ca o intervenţie din exterior să nu
fie de dorit nici măcar de aceia pe care dorim să îi protejăm datorită
fundamentalismului religios care s-a înrădăcinat puternic în vieţile lor;
Articolul 13 al legii spune următorul lucru:
Scopul
educaţiei este acela de a insufla credinţa islamică în minţile tinerei
generaţii şi de a le împărtăşi cunoaşterea şi abilităţile necesare astfel încât
să devină membrii utili în construirea propriei societăţi, care să îşi iubească
patria şi care să fie mândrii de istoria ei.[12]
Spun
că orice acţiune afirmativă care ar impune un program de egalizare a
drepturilor femeilor privind locul de muncă ar conduce la un progres artificial
pentru că, după cum spuneam, s-ar putea ca femeile să nu îşi dorească asta,
şi-ar putea dori să se ocupe în continuare de creşterea copiilor, să lucreze în
domeniul educaţiei, al sănătăţii etc; de asemenea, lucrurile ar putea degenera.
O încercare majoră de emancipare a femeii în Arabia Saudită ar putea declanşa
rivalităţi şi aici nu mă refer la rivalitate în sensul de competiţie ci mă refer
la posibile agresiuni care ar putea fi îndreptate împotriva femeilor, iar asta
ar înrăuţăţii situaţia în loc să o amelioreze. [13]
Concluzie
Deşi
acţiunea afirmativă are un scop nobil, acela de a proteja persoanele care fac
parte din grupuri discriminate, totuşi nu reuşeşte să privească şi celelalte
drepturi pe care celelalte persoane implicate le au. Pe de altă, parte, se
cunoaşte o diminuare a discriminării odată cu progresul societăţii civile ceea
ce înseamnă că instituţiile sociale capătă o altă formă, în raport cu
mentalitatea indivizilor; astfel, schimbarea atitudinii cu privire la grupurile
istoric-discriminate trebuie să emane dinspre individ spre instituţii, nu
dinspre o autoritate care hotărăşte cum să acţioneze indivizii.
Bibliografie:
Andor, J., “This is why I don`t
give you a job”, 2012.01.06, pdf.
Block, W., “Discrimination: an
interdisciplinary analysis”, College of the Holy Cross, Economics
Department, pdf.
Coase, R. H., “The
problem of social cost”, Journal of
law and economics, vol. 3, 1960, pp. 1-44, pdf.
Rajkhan F., Dana K., “Women in
Saudi Arabia, Status, Rights, and limitations”, A paper submitted to the
Faculty of the University of Washington Bothell, pdf.@
Shaw, B., “Affirmative action: an
ethical evaluation”, pdf.
of
Aaakjfkjg11fmkldjlrljeljflkejff1112455
111.1111.1111rmative Action: An Ethical Evaluation
[5]
Dreptul la liberă asociere presupune ca toate interacţiunile dintre
între indivizi liberi şi independenţi ar trebui să fie voluntare şi să se
bazeze pe consens mutual. Block,
W., “Discrimination: an interdisciplinary
analysis”, College of the Holy Cross, Economics Department, p. 242.
[8]
Ar fi absurd să credem că un angajator ar refuza cv-ul unei femei care
dovedeşte competenţe foarte bune într-un domeniu ocupat preponderent de bărbaţi
pentru motivul că este femeie. Nu ar fi putut exista în locul lui Bill Gates o
femeie? Sau dacă nu ar fi inventat Thomas Edison becul electric, ci l-ar fi
inventat o femeie înseamnă că nu i-ar fi fost acceptată patentarea invenţiei
sau înseamnă că nu ar mai fi avut nimeni becuri în case doar pentru că
inventatorul este o femeie?
[9]
Angajatorul poate alege să nu angajeze persoane ce depăşesc vârsta de 50
de ani deoarece sunt protejate de lege, iar angajatorul nu va putea să
concedieze o astfel de persoană până când aceasta va ieşi la pensie. Dacă
refuzarea femeilor este considerat un act discriminatoriu, atunci, poate fi
considerat şi acesta unul, deşi persoanele în vârstă nu sunt considerate grupuri
discriminate de către susţinătorii acţiunii afirmative.
(1984, p. 92)
[12] Frank vogel, Islamic law in the modern world: the legal
system of Saudi Arabia, Leiden-Brill, 1999 , citat de Rajkhan
F., Dana K., “Women in Saudi Arabia,
Status, Rights, and limitations”,
p.3.
[13] „ În Canada, Marc Lepine a intrat în şcoala de inginerie a Universităţii
din Montreal, şi sub ameninţarea armei a separat în mod forţat studentele de
sex feminin de studenţii de sex masculin. După care, această persoană,
plângându-se de beneficiile de care au parte femeile în urma acţiunii
afirmative, a ucis cu sânge rece mai mult de zece studente” Block, p. 244
Comentarii