Mitul politic al vârstei de aur în societatea românească comunistă – nostalgia comunismului

Mitul politic al vârstei de aur în societatea românească comunistă – nostalgia comunismului

 ©       (atentie! acest eseu este proprietate intelectuala proprie! )

În orice societate modernă întâlnim elemente mitologice care compun politicul şi care derivă din mecanismele psihosociale ale culturii din care facem parte. Mitul aşa cum îl înţelegem noi de la antici înseamnă explicaţie naivă a originilor lumii, a fenomenelor naturale care semnifică nevoia omului de a-şi explica lumea şi de a o înţelege. Acest model de explicaţie şi până la urmă atitudinea faţă de lume a anticilor se încadrează în dimensiunea religioasă ( vedem cum fenomenele naturale reprezintă de exemplu forţa anumitor zeităţi sau manifestarea lor în lume ). Prin urmare, mitul vine cu o anumită încărcătură simbolică şi ritualică, dar în acelaşi timp dă naştere şi anumitor valori culturale, valori care s-au transmis până în zilele noastre de vreme ce orice stat, oricât de laicizat ar fi, prezintă elemente mitologice.  Păstrând acelaşi caracter explicativ din antichitate, pare că mitul este şi astăzi ultimul colţ în care gândirea umană se refugiază în căutarea unor răspunsuri la diferite probleme[1] pe care nu şi le poate explica raţional.

Mitul politic al Vârstei de Aur este unul dintre miturile politice care apar în momentele de cumpănă ale unei societăţi şi nu se regăseşte la un singur popor. Mitul Vârstei de Aur exprimă o nostalgie a originarului, o dorinţă de reîntoarcere  la starea paradisiacă în care, aşa cum scrie Hesiod, „oamenii ca şi zeii trăiau cu sufletul fără de grijă, fără dureri şi fără necazuri şi fără ca bătrâneţea să-i apese, traiu-şi duceau în ospeţe, de orice necazuri departe. Moartea le venea uşor ca un somn” ( Munci şi zile, 110-120 ).

Nostalgia trecutului şi refuzul prezentului pe care gândirea umană nu şi-l poate explica exprimă un regret pentru lumea „edenică” la care omenirea ar fi avut acces, o lume perfectă, dar pierdută; chiar şi „în căutarea originii speciilor de către naturalist, visul biologului de a surprinde originea vieţii, efortul geologului şi al astronomului de a înţelege  originea pământului şi a universului”[2] subzistă o nevoie de întoarcere la origini, o nostalgie a „primordialului”. De asemenea, pare că există în mentalul colectiv o tendinţă continuă de raportare la vremurile prezente  ca vremuri decadente.[3]

În acest studiu îmi propun să abordez mitul politic al Vârstei de Aur regăsită de către o mare parte a populaţiei din societatea românească în regimul comunist din perioada lui Nicolae Ceauşescu; în aceste condiţii voi avea în vedere principalele elemente ale mitului politic ales şi voi încerca să explic cum a apărut acest mit.

Lucas Cranach, Das Goldene Zeitatler

Analiza elementelor principale ale mitului

 Mitul politic al Vârstei de Aur aşa cum apare în societatea românească post-comunistă se manifestă prin „nostalgia purităţii originilor, cu concluzia care decurge de aici că, începând dintr-un anume moment, locuitorii acestui Pământ au pornit-o pe o cale greşită”.[4] Această impresie se datorează faptului că omul a visat dintotdeauna la o lume diferită, acesta a căutat continuu să construiască utopii neputându-se mulţumi cu istoria şi condiţia sa actuală.

Ideologia comunistă poate fi integrată în structura imaginarului; pare că aceasta a oferit omului condiţia pe care acesta şi-o dorea, comunismul a reprezentat desăvârşirea evoluţiei umane, dar nu în planul obiectiv ci în „registrul imaginarului  al cărui prea plin s-a revărsat la un moment dat şi a pus stăpânire pe o bună parte a lumii”.[5]

Capitalismul reprezintă căderea, „evenimentul” care a produs ruptura dintre cer şi pământ; aşa cum este prezentat de ideologia comnistă, în capitalism majoritatea oamenilor este lipsită de mijloacele de producţie, iar cel care nu are acces la mijloacele de a produce ceea ce este necesar traiului, nu dispune nici de sine însuşi. Omul nu îşi mai aparţine, este alienat de propria sa persoană, a devenit proprietatea sau mijlocul pentru un sistem  indiferent la nevoile sale reale.

Într-o astfel de societate oamenii sunt divizaţi în două clase: capitaliştii şi proletariatul  care este înstrăinat de produsul direct al muncii sale. Ideologia comunistă reprezintă soluţia la această problemă, iar ea se fundamentează pe principiul posesiei comune a forţelor materiale de producţie.

             Având în vedere dezideratul ideologiei comuniste de realizare a dreptăţii sociale, aceasta se înfăţişează în mijlocul oamenilor precum Zeul care orânduieşte lucrurile şi oferă fiecăruia ceea ce i se cuvine. Comunismul se transformă în salvatorul care înlătură elementele ce au degenerat natura umană ( proprietatea privată, capitalistul rău, egoismul ) aducând-o la starea originară neatinsă de păcat.

Capitalismul s-ar putea identifica astfel cu vârsta a cincea a omenirii, vârsta fierului în care :

Nici ziua, nici noaptea oamenii aceştia nu vor înceta să îndure osteneli şi chinuri, pierind din pricina frământărilor pe care le vor trimite zeii ... şi Zeus va trebui să nimicească şi neamul acestor muritori, atunci când copiii se vor naşte cu tâmple cărunte. Fiii n-au să mai semene cu tatăl ... Părinţilor, îndată ce-i va ajunge bătrâneţea, n-au să le mai dea odraslele lor cinste ... Dreptatea va sta în pumni şi nu se va mai afla urmă de sfiiciune. Ticăloşii au să-i vatăme pe viteji prin cuvinte întortocheate şi jurăminte strâmbe.[6]

Restructurarea radicală a vechiului sistem de valori şi a instituţiilor culturale pe care ideologia comunistă s-a întemeiat avea ca finalitate construirea „omului nou”. Altfel spus, prezentul aflat în plină decădere trebuie înlăturat; imaginea „omul nou” este imaginea proletarului care se restituie pe sine însuşi şi care învaţă să trăiască şi să aibă din nou împreună cu celălalt ( colectivismul ) acces la starea naturală paradisiacă.  „Totul degenerează în mâinile omului”[7], de aceea antreprenorul, proprietatea privată, piaţa liberă trebuie înlăturate şi înlocuite cu planificatorul, colectivizarea şi piaţa centralizată care restabilesc ordinea şi oferă omului un rol social prestabilit, o reîntoarcere la stabilitatea originară :

În societate, în conştiinţa oamenilor au rămas unele maladii ale trecutului. De aceea activitatea politico-educativă trebuie să combată cu fermitate concepţiile burgheze, mistice, tendinţa de a trăi fără muncă diferite mentalităţi înapoiate în muncă şi în viaţă [..] făurirea omului nou presupune o luptă hotărâtă, exigentă, împotriva tuturor acestor concepţii şi modalităţi înapoiate. ( Nicolae Ceauşescu, Cuvântare la consfătuirea de lucru pe problem de lucru organizatorice şi politico-educative din 2-3 august 1983 )

Vedem astfel cum discursul politic are caracterul unei promisiuni; că lucrurile vor fi de acum mai bune, că prezentul va fi deconstruit şi înlocuit cu o altă creaţie.

Explicaţia mitului politic

Promisiunile ideologiei comuniste sunt prezente încă în mentalul colectiv care se raportează la perioada comunismului ca la Vârsta de Aur a societăţii româneşti.  Nostalgicii după Ceauşescu şi perioada comunistă declară că l-ar vota pe Ceauşescu dacă acesta ar candida la funcţia de Preşedinte al României.[8]

Această nostalgie exprimă o nevoie de ordine  pe care oamenii nu o regăsesc în societatea actuală, prin urmare aceştia caută repere în trecutul apropiat pe care îl idealizează “ceea ce explică invocarea vârstei de aur şi regretul pentru lumea pe care am pierdut-o”.[9] De asemenea, pe lângă atitudinea revoluţionară a nostalgicului care se opune formei de guvernământ actuale, acesta manifestă şi o atitudinea reacţionară; se opune progresului, doreşte revenirea unui trecut în care lucrurile erau mai bune şi mergeau bine şi nu erau contradictorii. Nu degeaba, omul nou este caracterizat de o personalitate armonioasă care se integrează perfect în societate.[10]

Nostalgia comunistă se datorează caracterului persuasiv al ideologiei comuniste  care promitea un nou set de valori morale capabile să-l protejeze pe cel slab, să ofere omului ceea ce îi aparţine, să elimine diferenţe dintre clase etc. Astăzi, pentru nostalgic, “Zeul” care menţinea ordinea este undeva în trecut, iar conştiinţa sa menţine amintirea deformată a acelei “ordini” în memorie.

 Vârsta de aur înseamnă persistenţa unui ritm de viaţă ce se confundă cu succesiunea muncilor şi a anotimpurilor. Este, de altfel, intimitatea protectoare a unui grup închis, solidar, strict, ierarhizat, din care fac parte căruţaşul, ciobanii, secerătoarele. Este vorba despre imaginea unei ordini, a unei societăţi, a unui tip de civilizaţie.[11] Societatea comunistă s-a vrut a fi exact acest tip de cadru închis, solidar ( naţionalizare, colectivizare, posesie comună ) care oferă oamenilor siguranţă, un rol prestabilit în sensul că fiecare ştia ce urmează să facă, cât să producă, chiar şi cât să consume; totul era pus sub supraveghere, iar nimeni nu putea ieşi din şablonul communist spre a se diferenţia. Datorită acestor lucruri simte nostalgicul că regimul comunist a reprezentat Vârsta de Aur a omenirii.

---

[1] Acolo unde o „societate este mai puţin transparentă , mai puţin democratică, cu

atât mitologia joacă un rol mai important”. P 159, curs antropologie

[2] Mircea Eliade, Nostalgia originilor, p. 77.

[3] „Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Îşi contrazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior, şi sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei înșişi. Nu au pic de respect pentru părinţi sau persoane în vârstă. Vorbesc ca şi cum ei înșişi ar şti totul şi ceea ce noi considerăm înţelepciune este lipsit de relevanţă pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie şi nefeminine în limbaj, comportament şi îmbrăcăminte”. Spunea Socrate în urmă cu 2500 de ani.

[4] Boia, Mitologia ştiinţifică, p. 6.

[5] Ibid., p. 1.

[6] Hesiod, Munci şi Zile, 109-194, http://istorie-edu.ro/istorie-universala/Grecia/gr_19SP02.html.

[7] Raoul Girardet, Mituri și mitologii politice, Institutul European, Iași, 1997, p. 85.

[8]  Sondaj ires

[9] 189, boia, pentru o istorie a imaginarului

[10] Ibid.,  192

[11] http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/Mituri-si-mitologii-politice83.php