În ce măsură asociaţiile voluntare pot fi o soluţie la problema restrângerii libertăţilor civile cauzate de ameninţările teroriste?

Universitatea din București               

 Facultatea de Filosofie

În ce măsură asociaţiile voluntare pot fi o soluţie la problema restrângerii libertăţilor civile cauzate de ameninţările teroriste?

©       (atentie! acest eseu este proprietate intelectuala proprie! )

 În acest eseu îmi propun să prezint în linii mari ce înseamnă terorismul şi de ce reprezintă un pericol pentru societăţile democratice, nu atât prin acţiunea teroristă în sine ci prin acţiunile pe care guvernarea le întreprinde în vederea eliminării acestui fenomen. De asemenea, voi avea în vedere şi viziunea lui Judith Shklar cu privire la liberalismul fricii, iar în ultima parte, voi încerca să arăt în ce măsură asociaţiile voluntare ar putea fi o soluţie la problema restrângerii libertăţilor civile cauzate de ameninţările teroriste.

Terorismul în spaţiul european este în mod clar un atac îndreptat împotriva democraţiei şi a valorilor pe care aceasta le promovează, împotriva libertăţii de exprimare, libertăţii opiniei ori a liberei asocieri; deşi cred că ar fi mai corect să afirmăm că acţiunile teroriste reprezintă un atac la drepturile omului şi un atentat la viaţa fiinţei umane. Această idee este susţinută de situaţia actuală în care se regăsesc atât civilizaţiile democratice cât şi civilizaţiile non-democratice despre care se poate spune că există o tensiune evidentă între valorile pe care acestea le promovează[1].  Cu cât diferenţele culturale dintre aceste două civilizaţii cresc cu atât pericolul atacului terorist este mai ridicat.

Scopul terorismului este acela de a genera frică, iar acest lucru este incontestabil de vreme ce atacurile teroriste au scopul de a ucide un grup de oameni pentru a crea panică în cadrul unui alt grup de oameni sau poate, în interiorul unei întregi  comunităţi. Generarea fricii determină indivizii şi în speţă autorităţile statale să ia măsuri anti-teroriste care să restrângă libertăţile civile; chiar  indivizii vor fi dispuşi să renunţe de exemplu la dreptul la liberă exprimare, tocmai pentru a preveni un alt atac terorist. Şi pare o decizie raţională de vreme ce toţi ne dorim să ne conservăm viaţa. Cu toate acestea, sunt cel puţin două chestiuni care trebuie avute în vedere; în primul rând, restrângerea libertăţilor civile ca urmare a fricii produse de terorism reprezintă o degenerare a însăşi instituţiei democraţiei. În al doilea rând, trebuie să luăm în calcul şi posibilitatea ca guvernările, profitând de vulnerabilitatea indivizilor în faţa acestui tip de situaţie, sub pretextul protejării individului, să ia decizii care să restrângă libertăţile civile tocmai pentru a controla cu uşurinţă masele de oameni.[2]

Argumentul  formulat de Judith Shklar[3] privind  neîncrederea pe care trebuie să o manifestăm în ceea ce priveste guvernarea se potriveşte caracterului situaţiei actuale. Voi expune în linii mari acest argument pentru a înţelege mai bine în ce context ne situăm.

Frica este o reacţie fizică şi mentală, comună atât animalelor cât şi fiinţelor umane.  Spune Shklar, „a fi în viaţă, înseamnă a te teme”[4], dar frica de frică este o frică ce creează incertitudine, insecuritate şi face ca exercitarea libertăţilor să devină imposibilă. Shklar aprobă că guvernarea poate recurge la ameninţarea cu pedeapsa, dar aceasta este o chestiune minimală şi necesară pentru recunoaşterea şi impunerea legii. Guvernările deţin o putere pe care cei mai mulţi nu o luăm în considerare, iar aceasta constă în capacitatea lor de a ucide, de a îndoctrina şi de a porni războaie[5].  Soluţia propusă de J. Shklar o reprezintă asociaţiile voluntare care au rolul de a contrabalansa puterea deţinută de guvernare şi de a preveni monopolul pe care guvernarea îl poate revendica. Astfel, asociaţiile voluntare au „capacitatea de a deveni unităţi semnificative de putere şi influenţă socială, care pot verifica, sau cel puţin modifica, revendicările altor agenţi organizaţi, atât voluntar cât şi guvernamental”[6].

Mai mult decât atât, pentru ca indivizii să fie capabili să acţioneze în aşa fel încât să îşi impună dorinţele şi punctele de vedere, aceştia trebuie să dea dovadă de „curaj moral”, „autonomie”, o „bună informare” şi „încăpăţânare”, adică trebuie să dovedească că nu le este frică să ceară ca drepturile lor să nu fie încălcate.

Ca o avertizare pentru situaţia terorismului contemporan, Shklar spune că liberalismul fricii pe care ea îl susţine nu va fi bine primit de civilizaţiile încastrate în obiceiuri tradiţionale[7].

            Asociaţiile voluntare îşi găsesc locul în acest context în condiţiile în care îşi vor trasa ca obiective promovarea libertăţilor civile şi informarea indivizilor cu privire la drepturile lor, iar pe de altă parte, supravegherea guvernării în vederea evitării unui abuz; mai pe scurt asociaţiile voluntare au rolul de a veghea asupra ordinii sociale. Consider că asociaţiile voluntare au datoria de a face presiuni asupra guvernării în sensul că trebuie atrasă atenţia asupra faptului că restrângerea libertăţilor civile nu este o soluţie la ameninţarea teroristă. Trebuie atrasă atenţia guvernării asupra faptului că nu îţi poţi constrânge sau pedepsi cetăţenii pentru o incapacitate pe care o are însăşi guvernarea; o incapacitate provenită din lipsa unei strategii anti-teroriste eficiente. Un exemplu în acest sens este atacul terorist din ianuare 2015 cu privire la care statul francez a fost ameninţat în trecut. Publicaţia ce era ţinta ameninţărilor teroriste încă dinainte de a avea loc atacul terorist propriu-zis, era şi înainte supusă presiunilor chiar din interiorul ţării şi s-a încercat suprimarea ei prin încălcarea dreptului la liberă exprimare. În această situaţie asociaţiile voluntare trebuiau să aducă la cunoştinţă guvernării că este necesară o atenţie sporită la posibilele atacuri teroriste, nu o constrângere, o reducere la tăcere a publicaţiei respective.

Dacă definim asociaţiile voluntare ca organisme menite să apere democraţia şi libertăţile individuale, atunci individul are un rol central. Acesta va acţiona conform cu voinţa sa proprie, ba chiar va învăţa să fie cu un pas înaintea guvernării. Asociaţiile voluntare ar putea iniţia programe destinate să mobilizeze comunitatea în aşa fel încât toţi indivizii să înţeleagă fenomenul terorismului şi să îl poată preveni, iar acest lucru să se petreacă fără restrângerea libertăţilor civile.

De asemenea, guvernarea trebuie să înţeleagă că pentru prezervarea democraţiei e necesară ”protejarea autonomiei individuale, grupale, naţionale şi regionale, bazată pe diversitate şi pe dreptul la exprimarea liberă a opţiunilor şi reflectată în instituţii naţionale flexibile, susţinute de statul de drept”[8].

O încercare de restrângere a libertăţilor civile în vederea prevenirii atacurilor teroriste ne poate aduce cu siguranţă aminte de dictaturile comuniste din spaţiul european de la mijlocul de secol XX în care guvernarea adopta politici de suprimare a libertăţii negative. Acesta este un motiv în plus pentru care asociaţiile voluntare trebuie să aducă la cunoştinţă individului că o autoritate exterioară nu îi poate impune cum să gândească o anumită problemă, nu îi poate impune să accepte orice manifestare culturală sau religioasă reacţionară şi să reducă sub tăcere orice opinie pentru a se păzi pe el însuşi şi pe comunitatea întreagă de un posibil atac terorist.

Desigur că nu trebuie să înţelegem guvernarea ca pe un inamic  care conspiră împotriva noastră în fiecare moment, ci individul trebuie să înţeleagă că din anumite puncte de vedere este vulnerabil faţă de guvernare, iar atunci când nu îşi poate exercita drepturile înseamnă că drepturile sale au fost încălcate de puterea pe care altcineva o poate exercita asupra sa.  Astfel că drepturile negative de care trebuie să dispună orice individ trebuie înţelese ca „protecţie necesară împotriva ameninţării puterii”[9].

După cum am sugerat şi mai sus gândesc asociaţiile voluntare în acest context şi ca organisme cu rol educaţional în sensul că acestea pot avea capacitatea de a forma indivizi capabili să judece în mod autonom situaţiile critice şi de asemenea, îi pot încuraja să acţioneze atunci când au scopuri comune. Indivizii trebuie să înveţe să distingă între acţiunea binefăcătoare a guvernului şi acţiunea opresivă prin sondarea situaţiilor în care ar fi vrut să acţioneze şi nu au putut să o facă. În felul acesta, comunităţile ar putea deveni mult mai unite atunci când vine vorba de apărarea propriilor libertăţi.

De asemenea, asociaţiile voluntare trebuie să atragă atenţia guvernării cu privire la indivizii care sunt suspecţi de acte teroriste. Deşi sunt indivizi ce prezintă doar posibilitatea de a comite atacuri teroriste şi se poate contraargumenta că li se poate încălca libertatea, cu toate acestea trebuie acceptat că pentru a fi salvate libertatea şi drepturile unora, trebuie diminuate libertăţile altora:

          Rămâne adevărat că libertatea unora trebuie câteodată limitată pentru a garanta libertatea altora. Dar pe baza cărui principiu ar trebui făcut acest lucru? Dacă libertatea este o valoare sacră şi intangibilă, un astfel de principiu nu poate exista. [..] Soluţia nu poate rezulta decât dintr-un compromise pragmatic.[10]

             Există situaţii în care cetăţeni care se nasc şi cresc în civilizaţiile democratice  decid să facă parte la un moment din organizaţii teroriste, să se antreneze pentru acţiuni teroriste, iar apoi să revină în ţara din care a plecat şi să execute o astfel de acţiune. În astfel de situaţii principiului liberei asocieri nu mai funcţionează de vreme ce astfel de indivizi devin periculoşi pentru o întreagă societate. Este cazul lui Faysal Galab un individ American, de 27 ani , născut şi crescut în New York care pleacă în Afghanistan pentru a se antrena în organizaţia Al-Qaeda. Acolo a învăţat să folosească un Kalashnikov, un pistol 9mm, lansatoare de grenade ş.a[11]. Guvernul American a ştiut în tot acest timp ce a făcut individul în Afghanistan şi este arestat imediat cum va reveni în SUA. Aceasta este o situaţie în care dreptul la liberă asociere şi liberă exprimare nu mai poate fi susţinut de vreme ce Galab s-a alăturat unei organizaţii teroriste şi s-a transformat el însuşi într-o ameninţare pentru ceilalţi indivizi.

În aceste condiţii asociaţiile voluntare şi guvernarea trebuie să aibă în vedere şi astfel de situaţii, să supravegheze indivizii care pot reprezenta un potential pericol. De obicei, acţiunile teroriste sunt de fapt răspunsuri la viziunile neortodoxe cu privire la ce înseamnă societatea în ansamblu cu tot cu instituţiile ei.  Cu toate acestea, încălcarea dreptului la liberă exprimare tocmai pentru a preveni atacurile teroriste, înseamnă a fi redus la tăcere pentru nişte indivizi care nu au cunoscut progresul şi nu vor să îl accepte.

Prin urmare, consider că restrângerea libertăţilor individuale ca prevenire a atacurilor teroriste nu reprezintă o soluţie viabilă, iar asociaţiile voluntare ar putea  avea rolul de a împiedica guvernarea să ia decizii care să îngrădească libertăţile indivizilor şi de asemenea ar putea iniţia programe care să îi determine pe indivizi să înţeleagă că libertăţile civile nu sunt alienabile.

Bibliografie

Shklar, J. “The liberalism of fear”.

Berlin, I. 1996, “Două concepte de libertate”, în “Patru eseuri despre libertate”, Bucureşti, ed. Humanitas.

Brooks, T. 2011, „Bernard Williams, Republicanism and the Liberalism of Fear”, Newcastle University.

Văduva, G. 2005, „TERORISMUL CONTEMPORAN – FACTOR DE RISC LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI APĂRĂRII NAŢIONALE, ÎN CONDIŢIILE STATUTULUI ROMÂNIEI DE MEMBRU NATO”,  Bucureşti, ed. Universităţii Naţionale de apărare „Carol I”.

Sarcinschi, A. 2006, „Globalizarea insecurităţii. Factori şi modalităţi de contracarare Universităţii Naţionale de apărare „Carol I”.

Chesney, R. M. 2003, http://works.bepress.com/robert_chesney/6.

„The society and counter terrorism”, în „Building Terrorism Ressistant Communities”, 2009, edS. Ekici, S., Ekici, A., Ward, R., Arlikatti, IOS Press.

    

---

[1] „Fenomenul terorist este şi un rezultat al adâncirii faliilor strategice dintre civilizaţia democratică şi civilizaţiile non-democratice, dintre civilizaţia de eprubetă şi civilizaţia încremenită în subdezvoltare, prejudecăţi şi lipsă de mijloace” Văduva G., 2005, p. 5.

[2] Există riscul ca această idee să pară exagerată, dar este o realitate că frica poate genera constrângere exterioară.

[3] În  „The liberalism of fear”.

[4] Shklar, „The liberalism of fear”, p. 157.

[5] Ibid., p. 158.

[6] Idem

[7]  Shklar, „The liberalism of fear”, p. 161.

[8]  Sarcinski A.,  2006, p. 39.

[9] Williams, 2005, p. 56.

[10] Berlin, 1996, p. 208.

[11] Chesney R. M., 2003, p. 1409.