Ce nu stiai despre limba romana

Ştim că limba română este o limbă neolatină însă trebuie să înţelegem că asta nu este de ajuns. Limba română este o limba cu o istorie vastă, disputată şi rediscutată până în zilele noastre. Cercetătorii au ajuns la un acord; acela că limba română se împarte în DOUĂ EPOCI FUNDAMENTALE.

VECHEA ROMÂNĂ LITERARĂ.

În această perioadă poporul român nu are o limbă bine delimitată, unitară, ci mai multe dialecte daco-române vorbite în diferite regiuni ale teritoriului nostru.  Între secolele XV-XVII, limba română nu are numeroase scrieri originale şi de asemenea nu are nici traduceri ori tipături bisericeşti. Există în această perioadă, două tipuri de limbă literară: una maramureşeană şi una munteană/sud-transilvăneană.

Secolele XVII-XVIII constituie o perioadă nouă şi inovatoare pentru limba română literară. Este înlăturată slavona ca limbă oficială, iar limba română devine astfel o limbă oficială, de cultură. Cărturarii umanişti, Dosoftei, Varlaam, Ion Neculce, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino au inovat limba română prin cronici, traduceri şi mai ales, prin texte originale. De accentuat este faptul că forma acestei limbi este apropiată de limbă română populară cu influenţe slavone, turceşti şi greceşti.

Perioada vechii limbi române literare se încheie la sfârşitul secolului al XVII-lea, în anul 1780.

LIMBA ROMÂNĂ MODERNĂ

Perioada limbii române moderne are la rândul său alte trei subperioade. Perioada premodernă este delimitată de anii 1780-1840. Scrierile religioase sunt înlocuite de scrieri laice, originale, astfel limba română cultă nu mai este la fel de unitară, iar în aceste condiţii vor apărea diferenţe de dialect. La sfârşitul aceste subperioade, Ion Heliade Rădulescu adoptă principiul potrivit căruia limba română trebuie să se apropie de normele limbii latine, idee susţinută la început şi de Petru Maior. A doua subperioadă – 1840-1880 – constituie momentul  în care limba română se codifică şi se îmbogăţeşte mai ales, pentru că apar discuţiile privind împrumurilor şi adaptării din alte limbi. În ultima subperioadă-1880-1900 –limba română se unifică, este perioada marilor clasici, a consolidării stilurilor literare şi se stabilesc bazele scrierii noastre fonetice.

„DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…”
(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)