Un eseu (naiv) despre cunoastere

"Nu mai putin abuz se face in timpul nostru, mi se pare, cu principiul acela asa de des cunoscut ca tot ceea ce percepem in mod clar si distinct despre un lucru oarecare este adevarat sau enuntabil despre acel lucru; caci adesea lucrurile obscure si confuze par acelora care judeca fara sa reflecteze indeajuns clare si distincte". (Leibniz)

„Ce este aşadar adevărul? O multitudine instabilă de metafore, de metonimii, de antropomorfisme, pe scurt: o sumă de relaţii umane care, în chip poetic şi retoric, au fost preamărite, transpuse şi împodobite, şi care, după o lungă folosire, par ferme, canonizate şi constrângătoare; adevărurile sunt metafore despre care am uitat ce sunt, metafore uzate care şi-au pierdut forţa sensibilă. (Nietzsche)

"Ne-am înşelat cu toţii. Ce credeam a fi materie nu era decât energie cu vibraţie suficient de joasă pentru a fi percepută de simţuri. Materia ca atare nici nu există. Astfel, timpul şi spaţiul sunt moduri în care gândim şi nu moduri în care trăim. Realitatea e doar o iluzie iar adevarul care nu are legatura cu tine nu exista".

"Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de restul Universului, dar aceasta nu este decât o iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este un fel de închisoare în care trăim cu toţii şi care ne limitează la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane din jurul nostru. Misiunea noastră este de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei". (Einstein)

Problema cunoasterii si-a gasit primele raspunsuri in conceptia rationalista a  filosofiei  grecesti,ale carei concepte au fost preluate si sintetizate de filosofii rationalisti de mai tarziu precum R.Descartes ori G.Leibniz.Conceptia empirista asupra cunoasterii reprezentata de J Locke si Hume aducea in prim plan OBSERVATIA si EXPERIMENTUL,fata de NECESITATEA si UNIVERSALITATEA considerate de rationalisti note definitorii cunoasterii.Disputa rationalism-empirism,in cele din urma se refera la faptul daca exista o cunoastere a priori sau prin ratiune pura.Rationalismul sustine ca prin cugetare pura,dobandim o cunoastere absoluta,care nu-i posibila prin simturi.Raspunsul empirismului era unul negativ:cunostintele le dobandim numai prin perceptii,de unde rezulta ca nu putem obtine o cunostinta absoluta.

  Potrivit acceptiunii lui Leibniz cunoasterea se rezuma la idea unui acord prestabilit intre structura realitatii si ratiune;teoria sa despre cunoastere a redat doua doua tipuri de principii:cel al contradictiei si cel al ratiunii suficiente.Acestea doua ar trebui sa ne puna in postura de a ne intreba “de ce consider un anumit lucru intr-un fel,ci nu in altul?am reflectat indeajuns asupra acelui lucru pentru a avea o ratiune suficienta,”clara si distincta” care sa ma conduca spre adevar?”

   Mai mult in textul de fata,Leibniz face o distinctie intre “a judeca” si a reflecta.Judecata este una dintre elementele definitorii omului,dar acest lucru nu este indeajuns pentru a ajunge la adevar.Intai de toate trebuie sa ne intrebam daca lucrurile asupra carora ne-am oprit nu contin in sine o contradictie si deci o eroare,rationamentul trebuind sa mearga mai departe afland astfel de ce “lucrurile sunt asa si nu altfel”;Astfel,ar trebui sa ne oprim asupra lucrurilor pe care le percepem ca fiind “obscure si confuze” sis a ne intrebam “am reflectat oare indeajuns asupra lor?”Asadar, cunostintele obtinute prin metoda inductiei trebuie supuse  verificarii cu ajutorul legii ratiunii suficiente.

   Nietzsche aduce asupra teoriilor despre adevar numeroase contrargumente.Respinge cu precadere posibilitatea aflarii adevarului,ba chiar sustine ideea ca adevarul depinde de modul de interpretare a unui anumit individ.Exista o relatie intre adevarul ce se vrea a fi cunoscut si cel care vrea sa il cunoasca.In sustinerea argumentelor sale,Nietzsche aduce o critica filosofiei traditionale care si-a propus in mod exclusiv de a da raspunsuri adevarate in mod obiectiv si universal.Tocmai aceasta pretentie a filosofiei traditionale o neaga Nietzsche;in conceptia sa,nu exista nici un adevar etern si transcendent care asteapta sa fie descoperit,indepenent de cel care gandeste.Adevarurile nu reprezinta decat interpretari din anumite perspective;le-am putea numi chiar interpretari din intrepretari sintetizate de-a lungul timpului,intrepretari care tin subiectivitate deci si de posibila strecurare a erorilor.Interesul pentru aflarea asa-zisului adevar este conditionat de valorile proprii celui care cauta adevarul,de inclinatiile sale si atitudine sa fata de viata.Cautatorul va gasi ca adevar ceea ce ii face bine,in conformitate cu modul in care el vede viata,iar unele perspective sunt mai bune decat altele tocmai prin diferenta de valori dintre oameni.

    Nietzche priveste adevarul ca o “suma de relatii umane” adunata de-a lungul timpului;fiecare a venit in urma unei idei si a stilizat-o asa cum a vazut-o el,transformand-o in “metafora”.Tocmai acest cuvant folosit de filosof-metafora-atrage dupa sine ideea pseudoadevarului si dorinta omului de a supravietui vietii mintindu-se sau crezand ca lucrurile sunt asa cum le vede si nu altfel.

      De asemenea,toate aceste interpretari care au lasat loc de erori au dus la un adevar inchipuit, »preamarit » de toti si transformat in final in conceptii indoctrinate si universale.

     Daca Leibniz era rationalist,iar Nietzsche era cel care darama toate presupusele adevaruri,Albert Einstein deschide drumul unei noi perspective asupra cunoasterii si a lumii in care ne gasim.Isi incepe argumentarea cu ideea bine inradacinata ca incercarea de a aplica lucrurilor reguli necesare ori universale care sa ne conduca la adevar este eronata si in fapt “ne-am inselat cu totii”.Experimentele efectuate au aratat ca lumea particulelor subatomice nu respecta nu respecta regulile fizice clasice,astfel ca a fost nevoie de o noua abordare teoretica.Teoria lui Einstein referitoare la lume se rezuma la “Noi creem lumea in care traim”.Perceptia noastra asupra realitatii este asa si nu este altfel pentru simplul fapt ca am fost programati sa privim lucrurile in acest mod,gandurile noastre influenteaza lucrurile care se manifesta in “camp” si asa cum lucrurile stau intr-un fel astazi,se pot transforma si pot arata altfel atata timp cat noi vom vrea sa le privim altfel.Realitatea asa cum o vedem noi,e doar “o iluzie”,materia din jurul nostru nu este materia,ci energie;ba mai mult,lucrurile pe care nu le percepem inca se afla in jurul nostru ca potential,ca probabilitate,iar in sprijinul acestui lucru vine ecuatia lui Einstein ce defineste intreaga sa teorie a relativitatii.In conceptia lui Einstein nu exista un adevar absolut,adevarul este altul pentru fiecare persoana in functie de perspectiva pe care o are ea asupra lumii,asadar cunoasterea este relativa.Lumea apare in fata omului asa cum se asteapta el sa fie.Locul unde ne aflam noi acum este decorul prielnic de a ne experimenta pe sine si de a incerca sa ne depasim;sa incercam sa nu mai privim lucrurile ca parte constituenta a lumii ci din afara lumii pentru a ne largi cercul compasiunii “astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei".Tocmai aceasta “iluzie” a realitatii ne face pe noi sa credem ca nu putem fi mai departe decat suntem acum,avand impresia ca cunoasterea actuala nu poate fi depasita.De fapt,omul se poate ridica deasupra lumii care nu este altceva decat o “inchisoare”;am putea merge cu interpretarea intr-atat incat sa spunem ca omul este doar un invitat aici,o entitate,care odata ajunsa aici trebuie sa-si depaseasca conditia spre care este impins sa se opreasca.

    Acestea fiind spuse,consider ca teoria relativitatii a lui Einstein,se apropie intr-atat de mult de ideile lui Platon despre lume-vazuta ca o copie a realitatii,ca spatiu al experimentarii vietii “de jos” incat tind sa cred ca primul pas in aflarea intrebarii “cine sunt eu si ce trebuie sa fac?” s-a realizat cu cea mai mare precizie.Cunoasterea e relativa,ma aflu intr-o stare de “aruncare in lume” careia trebuie sa-i supravietuiesc.