-Edmund Husserl-
atitudine în cunoaştere. Din exigenta de a supune
întreaga experienţă unor norme ideale, anume cele ale
adeyărului necondiţionat, rezultă şi o transformare
profundă a întregii practici a existenţei umane, şi, deci,
a întregii vieţi a culturii; ea nu mai poate fi reglementată
de experienta naivă a vieţii cotidiene şi de tradiţie, ci
numai de adevărul obiectiv. Adevărul ideal devine astfel
o valoare absolută, antrenând cu sine o transfonnare,
într-un sens universal, a practicii din mişcarea de formare_
culturală şi din acţiunea constantă de educaţie a
copiilor.
Dacă examinăm ceva mai de aproape această
conversiune, atunci înţelegem şi caracterul ei inevitabil:
de îndată ce ideea generală de adevăr în sine devine
normă universală a oricărui adevăr relativ, care survine
în viaţa umană. respectiv a adevărurilor situaţionale
reale şi a celor presupuse, atunci schimbarea afectează
şi normele traditionale, cum sunt cele ale dreptului, ale
frumosului, ale finalităţii, ale valorilor dominante, ale
persoanei, precum şi valorile de caracter personal etc.
În felul acesta, corelativ cu crearea unei noi
culturi, rezultă atât o umanitate (Menschentum) aparte,
cât şi o menire specifică a vieţii . Dar cunoaşterea
filosofică a lumii nu produce numai aceste rezultate speciale,
ci şi un comportament uman care se imprimă
de îndată în tot restul vieţii practice; prin
scopurile şi exigenţele sale, el preia şi scopurile
tradiţiei istorice în care a fost produs şi în care îşi află
chiar sursa de valabilitate. Se formează astfel o nouă
comunitate, am putea spune, o comunitate intimă
de interese pur ideale, între oameni care trăiesc
pentru filosofie, sunt uniţi în devotamentul faţă de o
sferă de idei, care nu numai că le sunt tuturor utile,
dar le şi sunt în mod identic atribuite. Se constituie
cu aceasta o formă de comunitate de un fel deosebit,
în care fiecare lucrează cu şi pentru celălalt, exercită
o critică constructivă în beneficiul celuilalt, din care
rezultă, ca un bine comun, valabilitatea pură şi
necondiţionată a adevărului. La aceasta intervine şi
tendinţa necesară de răspândire a unui tip de interes,
ce face să se înţeleagă ce s-a vrut şi ce s-a obţinut,
adică o tendinţă de a încorpora persoane totdeauna
noi, încă nefilosofi, în comunitatea celor care
filosofează. Aceasta se produce mai întâi în interiorul
naţiunii natale. Dar extinderea nu poate decurge în
mod exclusiv ca o cercetare ştiinţifică de natură
profesională: dimpotrivă,ea depăşeşte cercul profesional,
«iradiind în jurul acestuia sub formă de
mişcare de educaţie culturală."
-Edmund Husserl-
Comentarii